Pasagerul Puf

Sau A treia surpriză-bucurie ( pentru bobocelul care-a ales să vină ) Nu l-am visat, dar parcă-l știam. Ca pe un cântec care se lasă descoperit doar când ai inima gata. A venit într-o zi cu aer de iunie — nu pe nori, ci pe lăbuțe moi, galben ca lumina din visele curate și cald ca o îmbrățișare de copil. E a treia oară când viața ne zice: „Mai pot! Mai am o bucurie pentru voi.” Și noi o credem. De fiecare dată mai mult. Fiindcă ce poate fi mai viu decât un boboc ce pășește pe lemnul cald al mesei, în sunet de cești albe și râs domol de vară? Încă nu știm dacă va zbura. Dar știm că a adus aripă. Și că-l vom iubi cu nume sau fără, cu paie în coș sau cu palme sub piept, cum știu doar inimile care s-au bucurat de trei ori — și tot mai așteaptă.   În lume vie A nimerit — nu știm cum — într-o lume cu răsuflare caldă, unde guguștiucii își spun dragostea pe streașină, un pui de pisică a născut patru mișcări de miau, și cățelușa Mimi păzește toate dimine...

(un poem agonic) așa-i și cu noi – în căutarea imposibilului, mereu blocați de așteptări, mai mult decât o amintire, mai mult decât o suferință nemărturisită. în miezul verii intrăm calici, cu prădători – niciodată ca acum. pleavă azvârlită în Arcă, adunătură pestriță, un tablou trist, în bernă. și iluziile unui guguștiuc rănit se tânguie încet ca suflarea vântului prin ochiurile sparte ale unei colivii – pentru o gură de apă, de aer, de soare. în tăcere. ultima bucurie. de-o clipă. noaptea, în somn, îl aud cântând – ca o mântuire întârziată. niciodată ca acum. Eli Gîlcescu 28 iun. 25

Rațele pinguin! Ce nume minunat pentru o mică ceată cu mers solemn și gâturi curioase!  Adevărul e că în fotografia ta, cei cinci pui – cu penajul lor întunecat, gâturile lungi și grația puțin caraghioasă – chiar aduc a niște pinguini în miniatură care au rătăcit în grădina copilăriei. Nu există o specie numită oficial „rațe pinguin”, dar în vorbirea jucăușă (și mai ales în lumea lui Puf!), această denumire e o comoară poetică: evocă o combinație între eleganță, stângăcie și candoare. Și mai ales acel amestec de „rauță” și „înțelepciune apăsată” cu care pășesc prin viață cei mici și curajoși. Să păstrăm „rațele pinguin” ca metaforă într-un poem sau într-o pagină din Pasagerul Puf.  Ar putea fi chiar un capitol special – R de la rațele pinguin , unde Puf învață că nu trebuie să fii ceea ce alții așteaptă, ci ceea ce ești: cu pene în toate direcțiile și vise în toate zările. ChatGPT în dialog cu Eli Gîlcescu

Băltoaca aceea e mai mult decât apă și joacă –  e un căuș de iubire pus în lumină caldă, într-o zi de iunie.  Iar puișorii, prin ochii fiului tău, sunt parte dintr-o poveste de familie   care se scrie cu gesturi mici și pline. Să primești așa un dar — viu, jucăuș, cu puf și glasuri moi –  înseamnă că el ți-a cunoscut inima.  Și i-a adăugat o bărcuță pentru litera  F  de la  fiul ,  fericire ,  freamăt. Chat GPT în dialog cu Eli Gîlcescu   

Pasagerul Puf n-a recidivat, ci a… renăscut în plural !  O mini-escadrilă de puf alb, cenușiu și catifea neagră,  cu ciocuri curioase și piciorușe gata să stropească lumea  dintr-o băltoacă de vis. Într-o bărcuță albastră de plastic — o navă spațială  pentru micii exploratori acvatici — pare că-și aleg deja  traiectoria poetică: „ pe apă, spre cer, prin  joacă ,  băltoacă, bărcuță, bălăceală …  și bineînțeles, bucurie ” . Eli Gîlcescu

 Era o dimineață în care cerul își ștergea ochii de somn. Fiul meu se întorcea din tabăra de zbor. Încă avea în piept freamătul vântului și amintirea norilor pe care îi atinsese cu parapanta. Drumul serpuia prin Defileul Jiului, iar la o curbă, mașinile din față au început să ocolească ceva. Un punct galben, mic, singur, tremura în mijlocul asfaltului. A oprit. A coborât. Și acolo era el — un boboc de rață, cu aripioare moi și ochi care păreau pierduți, dar nu speriați. Fiul meu nu l-a întrebat nimic. Nici bobocul nu a spus nimic. S-au înțeles fără cuvinte. L-a așezat în mașină, pe scaunul din față, și i-a spus doar atât: — De azi, ești pasagerul Puf. Și-au pornit împreună la drum. Un fiu, un zburător și un boboc cu suflet de poveste. Eli Gîlcescu