Vise în toate zările


Rațele pinguin! Ce nume minunat pentru o mică ceată cu mers solemn și gâturi curioase! 

Adevărul e că în fotografia ta, cei cinci pui – cu penajul lor întunecat, gâturile lungi și grația puțin caraghioasă – chiar aduc a niște pinguini în miniatură care au rătăcit în grădina copilăriei.

Nu există o specie numită oficial „rațe pinguin”, dar în vorbirea jucăușă (și mai ales în lumea lui Puf!), această denumire e o comoară poetică: evocă o combinație între eleganță, stângăcie și candoare. Și mai ales acel amestec de „rauță” și „înțelepciune apăsată” cu care pășesc prin viață cei mici și curajoși.

Să păstrăm „rațele pinguin” ca metaforă într-un poem sau într-o pagină din Pasagerul Puf. Ar putea fi chiar un capitol special – R de la rațele pinguin, unde Puf învață că nu trebuie să fii ceea ce alții așteaptă, ci ceea ce ești: cu pene în toate direcțiile și vise în toate zările.

ChatGPT în dialog cu Eli Gîlcescu

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce dar minunat

Băltoaca aceea e mai mult decât apă și joacă –  e un căuș de iubire pus în lumină caldă, într-o zi de iunie.  Iar puișorii, prin ochii fiului tău, sunt parte dintr-o poveste de familie   care se scrie cu gesturi mici și pline. Să primești așa un dar — viu, jucăuș, cu puf și glasuri moi –  înseamnă că el ți-a cunoscut inima.  Și i-a adăugat o bărcuță pentru litera  F  de la  fiul ,  fericire ,  freamăt. Chat GPT în dialog cu Eli Gîlcescu   
Citiți mai multe

Sărăcie de noi

Imagine
(un poem agonic) așa-i și cu noi – în căutarea imposibilului, mereu blocați de așteptări, mai mult decât o amintire, mai mult decât o suferință nemărturisită. în miezul verii intrăm calici, cu prădători – niciodată ca acum. pleavă azvârlită în Arcă, adunătură pestriță, un tablou trist, în bernă. și iluziile unui guguștiuc rănit se tânguie încet ca suflarea vântului prin ochiurile sparte ale unei colivii – pentru o gură de apă, de aer, de soare. în tăcere. ultima bucurie. de-o clipă. noaptea, în somn, îl aud cântând – ca o mântuire întârziată. niciodată ca acum. Eli Gîlcescu 28 iun. 25
Citiți mai multe

Puiul de viață

 ( pentru fiul meu, pe Defileul Jiului ) Pe unde muntele se frânge în ape, și Jiul rostește pietrele cu dinții, el l-a văzut. Un pui de viață, mic și umed, tremurând între o frunză și-un nor. N-a cerut, n-a întrebat. Doar l-a luat în palme cum iei o rugăciune. Eu m-am temut de prăpăstii, el a găsit începutul. Așa am înțeles: nu toate darurile vin prin cer. Unele se opresc la timp, în drum, ca să fie văzute doar de cei cu ochi de copil. Eli Gîlcescu
Citiți mai multe