Vis alb

 

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu

Vis alb

Vreau să știi ce zi e aceasta –
o zi în care aud arșița
cum desfundă pământul neîmpăcat.

Îmi alungă tăcerile
între rugăciuni rostite în grabă
ori prea târziu
pentru a-mi aminti
un rău mai rău decât răul din mine,
cocoțat pe umăr –
parcă aș căra moartea ta, mamă.

Și nu cere socoteală aici,
poate dincolo
am de învățat
ce mi se poate întâmpla –
știință, neștiință, superstiții, vedenii –
pentru tine, doar vis.

Știai dinainte
să îmbraci moartea în alb,
cu o nuntire a sufletului
în sfântă simplitate.

Vreau să știu ce zi e aceasta…
sau mai bine mă pierd în ea –

înainte de a-mi fi luată.

 

Eli Gîlcescu

3 iulie 2025

Uneori, am impresia că poemul meu rupe, erupe... sigur, îmi pot închipui ce vreau despre poemul meu. Îmi place să-i dau drumul repede, cât e cât de cât întremat. Îl las să se rostogolească singur, urmărindu-l cum saltă, cum cade la pământ, ridicându-se, o ia de la capăt, ajungând în același loc: cercul poeților apăruți. 

Amalia, Emanuel, Florin, Liviu, Radu, Vasile – ați fost martorii unei erupții blânde. Vă mulțumesc mult că ați trecut pe lângă „Vis alb”.