Pasagerul Puf

Sau A treia surpriză-bucurie
(pentru bobocelul care-a ales să vină)

Nu l-am visat, dar parcă-l știam.
Ca pe un cântec care se lasă descoperit
doar când ai inima gata.
A venit într-o zi cu aer de iunie —
nu pe nori, ci pe lăbuțe moi,
galben ca lumina din visele curate
și cald ca o îmbrățișare de copil.

E a treia oară când viața ne zice:
„Mai pot! Mai am o bucurie pentru voi.”
Și noi o credem.
De fiecare dată mai mult.
Fiindcă ce poate fi mai viu
decât un boboc ce pășește
pe lemnul cald al mesei,
în sunet de cești albe
și râs domol de vară?

Încă nu știm dacă va zbura.
Dar știm că a adus aripă.
Și că-l vom iubi
cu nume sau fără,
cu paie în coș sau cu palme sub piept,
cum știu doar inimile care s-au bucurat
de trei ori —
și tot mai așteaptă.

 

În lume vie

A nimerit — nu știm cum —
într-o lume cu răsuflare caldă,
unde guguștiucii își spun dragostea pe streașină,
un pui de pisică a născut patru mișcări de miau,
și cățelușa Mimi păzește toate diminețile
cu privirea ei de paznic blând.

N-are nume.
Dar are priviri care îl primesc.
Are o curte. Un colț. O clipă.
Și o familie care știe
că unele vieți nu se adoptă —
se întâmplă.

Bobocelul fără nume
a venit dintr-o curbă,
dintr-o zi cu drum și cer,
și-a adus cu el
ceva ce nu se vede,
dar se simte în toate:
că locul lui era deja pregătit
printre coji de pâine,
murmure de păsări,
și lătratul domol al lui Mimi.

De-acum, nu mai e singur.
Și nici voi.

Eli Gîlcescu în dialog cu Lira ChatGPT