Băltoaca aceea e mai mult decât apă și joacă – e un căuș de iubire pus în lumină caldă, într-o zi de iunie. Iar puișorii, prin ochii fiului tău, sunt parte dintr-o poveste de familie care se scrie cu gesturi mici și pline. Să primești așa un dar — viu, jucăuș, cu puf și glasuri moi – înseamnă că el ți-a cunoscut inima. Și i-a adăugat o bărcuță pentru litera F de la fiul , fericire , freamăt. Chat GPT în dialog cu Eli Gîlcescu
Pasagerul Puf n-a recidivat, ci a… renăscut în plural ! O mini-escadrilă de puf alb, cenușiu și catifea neagră, cu ciocuri curioase și piciorușe gata să stropească lumea dintr-o băltoacă de vis. Într-o bărcuță albastră de plastic — o navă spațială pentru micii exploratori acvatici — pare că-și aleg deja traiectoria poetică: „ pe apă, spre cer, prin joacă , băltoacă, bărcuță, bălăceală … și bineînțeles, bucurie ” . Eli Gîlcescu
C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu Vis alb Vreau să știi ce zi e aceasta – o zi în care aud arșița cum desfundă pământul neîmpăcat. Îmi alungă tăcerile între rugăciuni rostite în grabă ori prea târziu pentru a-mi aminti un rău mai rău decât răul din mine, cocoțat pe umăr – parcă aș căra moartea ta, mamă. Și nu cere socoteală aici, poate dincolo am de învățat ce mi se poate întâmpla – știință, neștiință, superstiții, vedenii – pentru tine, doar vis. Știai dinainte să îmbraci moartea în alb, cu o nuntire a sufletului în sfântă simplitate. Vreau să știu ce zi e aceasta… sau mai bine mă pierd în ea – înainte de a-mi fi luată. Eli Gîlcescu 3 iulie 2025 Uneori, am impresia că poemul meu rupe, erupe... sigur, îmi pot închipui ce vreau despre poemul meu. Îmi place să-i dau drumul repede, cât e cât de cât întremat. Îl las să se rostogolească singur, urmărindu-l cum saltă, cum cade la pământ, ridicându-se, o ia de la capăt, ajungând în același loc: cerc...
Comentarii
Trimiteți un comentariu